# Greva minerilor din Valea Jiului 1977

- URL: https://www.muzeulrevolutiei.ro/pagina/greva-minerilor-din-valea-jiului-1977

Între 1 și 3 august 1977, în Valea Jiului s-a oprit subteranul. Zeci de mii de oameni — estimările stau între 30.000 și 35.000 — au blocat exploatările și au cerut să vorbească cu secretarul general. A fost cea mai mare oprire de lucru a clasei pe care partidul o numea conducătoare, de la instalarea regimului. N-a fost o revoltă cu portret ars, ca la Brașov zece ani mai târziu. A fost o grevă cu listă: ore, pensie, pâine, locuință. Partidul a coborât, a promis, a mințit și apoi a curățat valea.

## Legea care a umplut curtea

La 30 iunie 1977 a ieșit Legea nr. 3 privind pensiile. Minerilor li se urca vârsta de ieșire de la 50 la 52 de ani. Li se tăia dreptul de a ține deodată pensia de invaliditate de gradul III și salariul — o combinație pe care mulți o țineau ca să trăiască, după plămâni uzați și accidente. În aceeași vreme, programul din subteran fusese lungit de la șase la opt ore. Normele rămâneau grele, penalizările pe fluturaș erau obișnuite, magazinele din Lupeni, Vulcan și Uricani stăteau goale ca în restul țării.

De pe 29 iulie, în schimburi, se comenta legea. Securitatea Hunedoara a notat grupurile, vorbele, „comentariile negative”. Nu a oprit ce a urmat.

## 1–2 august. De la Aninoasa la Lupeni

Pe 1 august, la mina Aninoasa, în jur de 50 de oameni au refuzat să coboare. Li s-au alăturat pensionari din Lupeni. S-a vorbit despre drumul la București, ca să ceară lămuriri. A doua zi, la Poarta 2 a exploatării Lupeni, întâlnirea cu conducerea minei s-a rupt. Contabilul-șef Nicolae Gomoi a vorbit de sus. Clement Negruț a zis că sună el la Ceaușescu. Încrederea s-a spart. Curtea s-a umplut.

Noaptea au venit coloane de la Bărbăteni, Uricani, Paroșeni, Vulcan, Aninoasa. Cei de la Paroșeni au sosit în haine de lucru, cu lămpile aprinse și cu o pancartă: program de șase ore, pensie la 50 de ani. În fruntea lor era Constantin Dobre. El a strâns revendicările într-o listă — 17 puncte în unele dări de seamă, 26 în altele — și a cerut să fie delegat pentru a doua zi. S-a închegat un comitet de grevă.

De la București, fără să-l anunțe pe Ceaușescu, aflat la Neptun cu Santiago Carrillo, prim-ministrul Manea Mănescu a trimis o comisie: Ilie Verdeț, Gheorghe Pană, Constantin Băbălău. Verdeț, el însuși venit din minerit, n-a convins. Mulțimea a cerut capul partidului, nu încă un activist.

## 3 august. Elicopterul la Lupeni

Nicolae Ceaușescu a aterizat la Lupeni. În curtea minei îl așteptau zeci de mii de oameni. Propaganda avea să scrie, după aceea, despre o „vizită de lucru”. Pe loc n-a fost vizită. Dobre a citit lista: ziua de șase ore, pensia, aprovizionarea, locuințele, investițiile, normele. Ceaușescu a luat microfonul și a zis că nu aceasta este calea, că e o rușine. Au fost fluierături. S-a auzit și „Jos Ceaușescu”. Gardul depozitului de lemne s-a rupt sub greutatea oamenilor urcați pe el. Zgomotul a tăiat vorba.

După câteva ore, secretarul general a cedat în fața pieței. A promis programul, magazinele, păstrarea pensiei de invaliditate până la capătul anului. Minerii au acceptat să reia lucrul. Greva s-a închis în a treia zi. Valea a crezut, o clipă, că lista ține.

## Ce s-a ținut și ce s-a luat

O parte din promisiuni au fost jucate la vedere: s-a vorbit de întoarcerea la șase ore, s-au umplut o vreme rafturile, invalidii au mai putut cumula pensia cu salariul până în decembrie. Limita de vârstă și fondul revendicărilor n-au fost respectate cum fuseseră citite în curte.

După 8 august, de Ziua Minerului, a început curățenia. În ședințe de partid și de sindicat, greviștii au devenit anarhiști, derbedei, elemente declasate. Membrii de partid au fost sancționați sau excluși. Delegații care vorbiseră cu Ceaușescu au fost ridicați. Dobre a fost arestat și a luat doi ani pentru instigare și ultraj la bunele moravuri. Alți lideri, între ei Jurcă, au avut același drum.

Peste 4.000 de oameni au fost dați afară. Aproape 3.000 au fost „deplasați” la alte mine, în afara văii. În exploatări au fost băgați oameni ai Securității, angajați ca mineri. Lupeni a fost ținut o vreme ca zonă cu ochiul pe poartă. Procese la Judecătoria Petroșani, în septembrie, au transformat greva în dosare de drept comun.

Generalul Nicolae Pleşiţă a condus grupul operativ rămas după 3 august. Informarea Securității a descris valea nu ca detaşament de frunte, ci ca loc de „pegră” — limbajul de dosar pentru o clasă care nu mai juca rolul din ziar.

## De ce contează între 1977 și 1987

Până la Lupeni, protestul muncitoresc fusese risipit, local, fără listă și fără cap de stat adus cu elicopterul. Valea Jiului a arătat două lucruri pe care regimul nu le putea scrie în Scânteia. Întâi, că „oamenii muncii” pot opri producția strategică — cărbunele — și pot sili partidul să coboare. Al doilea, că vorba dată în fața zecilor de mii nu ține: după microfon vine cadrele, mutarea, temnița.

Brașovul din 15 noiembrie 1987 a venit pe același fir, într-o țară și mai goală. La Steagul Roșu nu s-a cerut pensie la 50 de ani; s-a cerut salariul tăiat și, în câteva ore, s-a ajuns la jos Ceaușescu. Minerii din 1977 rămăseseră, în revendicări, sindicaliști. Muncitorii din 1987 au ieșit deja împotriva portretului. Între cele două curți — a minei de la Lupeni și a județenei de la Brașov — stă același calcul al puterii: cedează o zi, ca să nu cedezi regimul, apoi risipește oamenii.

Europa Liberă a aflat de grevă. Țara oficială a tăcut sau a vorbit despre deficiențe de producție. În 1989, când s-a strigat din nou, memoria Văii era încă vie în familii, nu în manual. Veriga nu e de slogan. E de meserie: același stat care se temea de miner a avut, zece ani mai târziu, de-a face cu strungarul. Amândoi au aflat că lista se semnează în piață și se șterge în dosar.