# Timișoara. 15–22 decembrie 1989

- URL: https://www.muzeulrevolutiei.ro/pagina/timisoara-1522-decembrie-1989

Revoluția română a început într-un oraș de provincie, nu în capitală. Între 15 și 20 decembrie, Timișoara a trecut de la o veghe în fața unei case parohiale la ocuparea pieței, la un comitet care vorbea din balcon și la retragerea armatei în cazărmi. Pe 20, orașul nu mai era ținut de partid. A fost primul municipiu din țară în care puterea locală a încetat să funcționeze.

Cifrele Memorialului Revoluției din Timișoara, pentru tot intervalul evenimentelor din oraș: 93 de morți, 291 de răniți, 810 arestați. În 17 decembrie au căzut 62 de oameni. După 22 decembrie au mai murit 20. Patru trupuri au rămas neidentificate.

## 15 decembrie. Piața Maria

Pastorul reformat László Tőkés urma să fie scos din locuința parohială și mutat din oraș. Enoriașii au aflat. Seara, în Piața Maria, în fața Bisericii Reformate, s-au adunat câteva zeci de oameni. Au aprins lumânări. Tőkés a vorbit de la fereastră, întâi în maghiară, apoi în română. Mulțimea n-a plecat.

Primarul Petru Moț a venit cu vorba că evacuarea se amână. De la București, ordinul de risipire a venit târziu, când strada se golise. Pe fațada bisericii stă astăzi scris că de aici a pornit ce a răsturnat dictatura. În seara aceea nu se strigase încă împotriva lui Ceaușescu. Se stătea lângă un om pe care statul voia să-l mute.

## 16 decembrie. De la parohie la oraș

Dimineața, câțiva au rămas la poartă. Ziua a umplut Piața Maria. Seara, coloana a plecat spre centru. S-a strigat „Libertate”. Au fost spălate vitrine, au fost rupte lozinci. Forțele de ordine — Miliție, Securitate, pompieri, grăniceri — au risipit mulțimea între orele 21 și 23.30. Au ridicat și au bătut, după dări de seamă, în jur de 180 de oameni. Garnizoana Ministerului Apărării a fost pusă în alertă, din ordinul lui Ceaușescu.

Timișoara a trecut, într-o singură zi, de la un caz confesional la o ieșire împotriva regimului.

## 17 decembrie. Duminica gloanțelor

Dimineața, lumea s-a întors în stradă. Li s-au alăturat muncitori de la uzine. S-a strigat „Jos Ceaușescu”, „Jos comunismul”, „Nu vă fie frică”. Comitetul județean al partidului a fost luat cu asalt. Demonstranții au intrat prin geamurile sparte.

De la București au venit generalii Ștefan Gușă și Victor Atanasie Stănculescu, generalul Mihai Chițac, secretarul de partid Ion Coman. În noaptea precedentă, Ceaușescu vorbise cu miniștrii Milea și Postelnicu despre trupe motorizate, grăniceri, muniție de luptă, somație și foc la picioare.

Focul n-a rămas la picioare. S-a tras în Calea Lipovei, în zona Catedralei, pe poduri, în intersecții. Pe treptele Catedralei Mitropolitane au căzut oameni care cântau și țineau tricolorul. Unsprezece au murit acolo; zidul mai poartă astăzi numele a trei dintre ei: Dumitru Constantin Gîrjoabă, Sorin Leia, Ioan Stanciu. În Calea Lipovei, bilanțul unei singure zone a fost de șase morți și zeci de răniți. Au tras cadre de Securitate, de Miliție și din Armată. Martorii nu despart întotdeauna uniformele.

Seara, centrul a rămas plin. Morții au început să umple morga Spitalului Județean.

## 18 decembrie. Orașul închis, trupurile luate

Timișoara a fost izolată. Circulația a fost tăiată. În fabrici s-a cerut reluarea lucrului. În stradă, unde s-a mai ieșit, s-a mai tras. Au mai murit oameni.

Noaptea, la morgă, sub comanda colonelului Ghircoiaș, a început ce s-a numit Operațiunea Trandafirul. Zeci de trupuri — în jur de patruzeci și trei — au fost scoase, încărcate și duse la București, la Crematoriul Cenușa, ca să nu poată fi revendicate. Familiilor li s-a spus că nu sunt cadavre. Unele acte medico-legale s-au scris cu zile întârziere, pe „neidentificat”.

## 19 decembrie. Uzinele se opresc

Radu Bălan și generalul Gușă au umblat prin fabrici să-i întoarcă pe oameni la plan. Nu i-au întors. Platformele s-au golit de schimb. Pe străzi s-a strigat „Armata e cu noi”. O parte din militari nu au mai executat ordinul ca în 17. Gușă a cerut, în cursul zilei, retragerea spre cazărmi. Fraternizarea a început pe trotuar, nu încă din balcon.

## 20 decembrie. Piața Operei. Orașul liber

Dimineața, coloanele au venit dinspre platformele industriale spre Piața Operei, astăzi Piața Victoriei. Zeci de mii, apoi, în estimările vremii, spre o sută de mii. S-a strigat „Noi suntem poporul”, „Armata e cu noi”, „Nu vă fie frică, Ceaușescu pică”, „Există Dumnezeu”. În jurul orei unsprezece, Gușă a interzis folosirea armelor și a retras efectivele. Spre ora treisprezece, coloanele au umplut piața. Militarii s-au amestecat cu mulțimea.

În foaierul Operei s-a constituit Frontul Democratic Român. Președinte: Lorin Fortuna. Vicepreședinte: Ioan Chiș. Secretar: Claudiu Iordache. În clădirea Consiliului Județean, un comitet cetățenesc a scris revendicări: demisia lui Ceaușescu și a guvernului, alegeri slobode, eliberarea arestaților, înapoierea morților ca să fie îngropați creștinește, anchetarea celor care au deschis focul, presă fără cenzură.

Lui Petru Moț i s-au înmânat, din balcon, aceleași cereri. Constantin Dăscălescu, venit de la București, a auzit și el lista. Autoritatea de partid asupra orașului s-a oprit în acea după-amiază. Timișoara a devenit, în vorba de atunci, primul oraș liber din România. Nu însemna că morții se întorseseră acasă. Însemna că piața nu se mai golea la ordin.

## 21 decembrie. Balconul

Din balconul Operei s-a citit, dimineața, Proclamația Frontului Democratic Român. Piața a rămas ocupată. În București, în aceeași zi, Ceaușescu a chemat un miting ca să înfiereze „huliganii” din Timișoara și a auzit fluierături.

La Timișoara, tipografia Universității a scos rezoluția pe foi. S-au trimis oameni la Arad. Orașul își ținea propria ordine, cu Armata retrasă și cu un microfon deasupra pieței.

## 22 decembrie. Fuga de la București, rămânerea în piață

Centrul a stat sub protestatari. Rudele dispăruților au mers la Cimitirul Săracilor, unde a început deshumarea. Ion Coman încă mai cerea, în zori, controlul stației de amplificare din Operă. Spre prânz, vestea că soții Ceaușescu au părăsit Comitetul Central a ajuns în clădire. Radu Bălan a ieșit de la județeana de partid și a trecut pe la Operă. Locotenent-colonelul Constantin Zeca, numit la garnizoană, a spus în fața pieței că armata e a poporului.

Timișoara nu a avut nevoie, în acea amiază, de un elicopter. Își luase piața de două zile. Confuzia și focul de după 22 au mai ucis, și aici, douăzeci de oameni. Balconul a rămas locul de unde se vorbea.

## Balconul Operei

Opera stă față în față cu Catedrala, pe axul pieței. Între cele două clădiri s-a adunat orașul. Balconul a fost tribună, nu decor. De acolo s-au citit listele, s-a cerut ostașilor să nu tragă, s-a anunțat că Timișoara nu se predă. Microfonul a ținut loc, ore întregi, de televiziune națională. Cine intra în foaier intra în politica de o zi a unui oraș fără partid.

## Comitetul

Frontul Democratic Român n-a fost guvern. A fost forma pe care piața și-a dat-o ca să aibă cine vorbi cu generalii și cu primarul. Lorin Fortuna și cei din jur au scris ce striga strada: jos cuplul, morții înapoi, arestații afară, alegeri. În clădirea județenei, comitetul cetățenesc a făcut aceeași listă pe hârtie de instituție. Cele două încăperi — foaierul și sediul de partid golit — au ținut, o zi, loc de stat.

## Catedrala

Treptele Catedralei Mitropolitane au fost loc de adunare și loc de moarte. În 17 decembrie, gloanțele au căutat mulțimea de sub turnuri. Tricolorul agitat pe scară a fost, pentru unii, ultima gesticulație. Plăcile de pe fațadă nu acoperă toți cei unsprezece. Acoperă memoria că un lăcaș a fost făcut, în acea duminică, front.

## Cimitirele

Cimitirul Eroilor a primit, după 22, trupuri scoase din morgă și din gropi. Unele au fost așezate ca „neidentificat”. Familiile au aflat târziu. Mama lui Sorin Leia și-a găsit fiul în ianuarie 1990, după deshumare, și l-a mutat la Tomești. Alte mame au venit an de an, pe 17 decembrie, cu lumânări la Flacăra Eternă.

Cimitirul Săracilor era locul în care orașul îngropa, fără slujbă și adesea fără sicriu, pe cei fără familie. În zilele de după masacru au circulat zvonuri că acolo zac victimele. Pe 22 a început căutarea. S-au deschis gropi. O parte din ce s-a găsit nu ținea de Revoluție; o parte da. Amestecul a ținut, ani, suspiciunea.

Operațiunea Trandafirul a tăiat o altă urmă: cenușa de la București nu s-a mai întors. Familiile acelor patruzeci și trei n-au avut mormânt de sărutat în Timișoara.

## Ce a lăsat orașul țării

Fără Timișoara, mitingul din 21 decembrie de la București ar fi fost încă o adunare cu pancarte. Cu Timișoara, fluierătura avea un oraș în spate, cu morți, cu balcon și cu vorba că se poate. Partidul a încercat să numească mulțimea „huligani” și „agenți”. Piața Operei a răspuns că e poporul.

Adevărul despre cine a dat ordinul de foc, despre cine a tras din civil, despre ce s-a întâmplat cu fiecare trup scos noaptea din morgă, n-a fost închis într-o sentință care să mulțumească familiile. Cimitirul Eroilor, treptele Catedralei și balconul țin loc, între timp, de dosar: un oraș care, vreme de cinci zile, n-a mai acceptat să fie risipit.